În urma depunerii cererii de finanțare a Proiectului de mobilitate a adulților din cadrul Programului European ERASMUS+, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale a aprobat din nou Asociației Alsterdorf finanțarea programului de formare a propriilor angajați și a persoanelor cu dizabilități care participă la seminariile de formare prin Proiectul 2026-1-RO01-KA121-ADU-000433127.
Acest proiect se derulează pe o periodă de 12 luni, în perioada 01.09.2025 – 30.09.2026, și prevede desfășurarea activităților de mobilitate a angajaților și a cursanților cu dizabilități în scopul creșterii competențelor de asistență și sprijin a persoanelor cu nevoie speciale și formării și exersării competențelor sociale de comunicare și cooperare cu persoanele cu dizabilități psihice și intelectuale, creșterea gradului de participare la procesele democratice, incluziune și cunoașterea și adoptarea valorilor europene.
În cadrul acestui proiect, vom organiza activități de mobilitate de tip job-shadowing și mobilitate de grupa a cursanților adulți în țări din Europa. Asociația Alsterdorf este o organizație care desfășoară activități de formare a adulților și de pregătire a persoanelor cu dizabilități pentru viața independentă și deține acreditare ERASMUS+ din anul 2023.
În ultimii doi ani peste 50 de persoane au participat la diverse programe de formare și training, învățare și exersare de noi competențe, programe desfășurate sub formă de activități de mobilitate, cursuri sau întîlniri online.
Mulțumim Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale pentru sprijin și îndrumare, partenerilor din Europa pentru deschidere și profesionalism și colegilor pentru implicare.
Vom reveni pe parcursul desfășurării proiectelor cu informații concrete referitoare la activitățile desfășurate.
